Din acest an, companiile care nu depun situațiile financiare anuale nici măcar la cinci luni după termenul lor legal riscă să ...
Informația privind introducerea unui bagaj de cabină gratuit de până la șapte kilograme, începând din octombrie 2027, nu este ...
Calculul indemnizației de concediu medical poate fi influențat de perioadele în care salariatul nu a realizat venituri sau a beneficiat de alte indemnizații. În anumite situații, indemnizația poate fi ...
Rovinietele pentru vehiculele ușoare au rămas valabile și după 1 octombrie, data de la care se aplică noul regim al taxelor ...
Clarificarea recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), care a stabilit că dreptul de a reporta soldul sumei ...
Până în 2030, România va avea cu 23.500 de paturi de spital mai puțin. Scăderea ar fi trebuit să fie egală, de câte 4.700 de paturi în fiecare an, până când numărul total de paturi aprobate ar fi ajun ...
Inițierea unei proceduri de infringement împotriva României, pe tema impozitării câștigurilor de capital obținute prin ...
În ultimii ani, Comisia Europeană a folosit tot mai mult mecanismul cascade funding, prin care o parte din finanțarea acordată unui proiect european este redistribuită ulterior către alte companii, pr ...
În cazul în care pe piața europeană sunt identificate produse periculoase, statele Uniunii Europene (UE) folosesc sistemul de alertă rapidă Safety Gate pentru schimbul de informații pe această temă, p ...
Dacă vor să înființeze grupuri de plătitori de impozit pe profit în anul 2027, companiile mai au la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune o solicitare în acest sens.
Valoarea stimulentul de inserție s-ar putea modifica, potrivit unei inițiative legislative înregistrate recent în Parlament, astfel încât să fie egală cu cea a indemnizației de creștere a copilului.
Datornicii pentru care s-a început executarea silită, prin comunicarea somației de plată, pot accesa procedura medierii fiscale. Procedura existentă în acest sens a fost actualizată recent pentru a pe ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results